PROIECT „VREAU SĂ CÂNT ȘI COR DE COPII ”
Vă salut stimați pastori si slujbasi din jud. Timis,
Prin Proiectul Vreau sa cant am descoperit talanții vocali la mulți copii, și am considerat ca merita sa reluam aceasta activitate.
Din dorinta de a nu ne suprapune cu un alt program din 24 februarie, am reprogramat intalnirea pentru Vreau sa cint pentru data de 3 martie, ora 17 la Biserica Adventista Betania, Timisoara,(pentru copii din Jud. Timis)
Invităm copii până la 14 ani să pregătească 2 cântări (maxim 2-3 strofe) pe care să le cânte solo, cu acompaniament. Este bine ca cineva să îndrume acești copii în învățarea cântărilor, a emisiei vocale, etc. Dacă sunt copii talentați, până în 18 ani, care doresc să cânte instrumental, cu acompaniament, sau pot forma duete, triouri, îi invităm să participe și ei.
În 10 iunie, vom avea o întâlnire pe Conferință, duminica, când se vor face filmări. Cu această ocazie, copii vor cinta solo, si ne-am dori să formăm un cor de copii.
Invităm liderii bisericii, părinții, liderii de tineret, instructoarele de la Școala de Sabat, să se implice în acest proiect și să îi ajute pe copii să cânte cu drag pentru lauda Domnului.
Reușita acestui proiect ține de viziunea, motivarea și implicarea liderilor, și copiilor. Vă mulțumesc frumos pentru susținere.
Coordonator Slujire Muzicală, Pastor Cristian Toma.